Biblioteca Judeţeană Octavian Goga Cluj este o bibliotecă publică fondată în anul 1921, cu scopul principal de a oferi servicii bibliotecare locuitorilor judeţului Cluj. În anul 2016, instituţia avea înregistraţi 36.000 de utilizatori. În ceea ce priveşte patrimoniul pe care îl are în administrare, biblioteca deţine circa 686.000 de cărţi şi 1.570 de manuscrise. Sediul central, aflat în Cluj-Napoca, este împărţit pe mai multe departamente şi secţii, având în vedere vârsta utilizatorilor (adulţi, adolescenţi, copii), specificul patrimoniului administrat (secţia de artă, secţia de colecţii speciale) sau limba (carte în limba engleză, carte în limba franceză). De asemenea, instituţia deţine numeroase filiale urbane şi rurale în judeţul Cluj, care oferă servicii bibliotecare populaţiei locale. Biblioteca Judeţeană Octavian Goga este membră fondatoare a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). În cadrul ANBPR, Biblioteca Judeţeană Octavian Goga a dezvoltat diverse proiecte cu fonduri europene şi naţionale. Unul dintre aceste proiecte s-a intitulat “Bătălia Cărţilor” şi a fost lansat în data de 30 ianuarie 2014. Acesta vizează încurajarea adolescenţilor şi tinerilor să fie utilizatori activi ai bibliotecii. În ceea ce priveşte Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), aceasta reprezintă asociaţia celor mai importante biblioteci publice din România. Scopul ei este acela de a creşte impactul social al bibliotecilor publice din România. În acelaşi timp, ANBPR promovează interesele bibliotecilor publice şi încurajează colaborarea între ele. ANBPR este, de asemenea, un instrument instituţional folosit de bibliotecile publice pentru a disemina bune practici şi a promova proiecte comune. În parteneriat cu ANBPR, Biblioteca Judeţeană Octavian Goga a implementat proiectul numit “eBibliotecar: Aptitudini pentru Bibliotecarul modern”, care a vizat dezvoltarea abilităţilor digitale în rândul personalului bibliotecilor locale.